Probabil că până acum v-aţi lămurit deja cam cu cine aveţi de-a face. Ne-aţi observat, ne-aţi comentat, ne-aţi îmbrăţişat sau, după preferinţe, aţi părăsit DeMaio.info pentru că vă place mai mult hip-hop-ul. Nu ne supărăm, nu avem de ce.
Însă haideţi să facem cunoştinţă puţin altfel.
DeMaio.
Sau Bogdan Constantinescu. Eu sunt “Project Manager” pe aici, asta aşa, că tot e nevoie să dispui de o funcţie în ziua de azi. 14 ani de presă. Mi-am legat numele de Rompres, Mediafax, Capitala, 7 Plus, La Strada sau Tir Magazin. De 6 ani mi-am promis să nu mai scriu în România, dar scriu pentru ea. Mai precis, servesc cu precizie o publicaţie care apare în diaspora, într-o colaborare aşa cum vă doresc tuturor. I-am fost şi redactor-şef în cea mai bună perioadă a ei. Acum, sunt omul care este primul citit într-un ziar săptămânal de 28 de pagini. De ce? Simplu. Pentru că eu am paginile de sport.
Ca serviciu fix, sunt IT Officer. Unde, contează mai puţin.
Bogdan.
Sau Bogdan Bele. Domnia sa este redactorul-şef din zonă. Stă în Oradea. A renunţat la o deloc promiţătoare carieră de profesor de engleză şi franceză, spune el, pentru a se apuca de presă. A terminat şi facultatea de Jurnalism. A început la Televiziunea Transilvania (Centrul Naţional Media, pentru cei pentru care asta spune ceva), apoi a ales să se calmeze şi a luat drumul MyComputer, redactor pe secţiunea de internet. A trecut în tabăra celor de la Connect, unde prestează de vreo 4 ani, după calculele mele, fiind redactor-şef adjunct. Şi tot el este cel care mânuieşte sforile tehnice ale blogului. Ca proiecte personale, Bogdan mai are la activ şi www.szigetnews.com. După cum se caracterizează, el este “cel cu gusturi muzicale în 20 de direcţii”. Şi asta se va vedea.
Drăcuşoru’ Belicos.
Sau Ana Ursulescu. Momentan, domnişoara se află în perioada în care se uită la noi şi ne întreabă când îi dăm şi ei jucăriile. Le va avea, în cel mai scurt timp.
Ana face parte din garda nouă a presei, de fapt face parte din acel procent al jurnaliştilor tineri în care-mi spun speranţa că va putea schimba ceva în media. A început în 2006, ca editor la www.cinefan.ro şi la blog.cinefan.ro, la acesta din urmă fiind momentan în pauză de activitate. Între mai 2007 şi august 2008 a lucrat ca editor al revistei Filmul Tău. Mi-am dorit să lucrez cu ea pentru că este o persoană curioasă şi este genul de jurnalist care nu se va rezuma vreodată la întrebări de tip “ce mai faceţi” sau “care sunt planurile dumneavoastră de viitor”. Este fan Manowar, nu că asta ar fi contat, iar background-ul cunoştinţelor ei muzicale este unul cât se poate de serios.
Profanul din Umbră.
Sau Petru Stratulat. Sau omul care umblă liber.
Am apelat la Petru pentru că mi-am spus că cineva trebuie să rupă în două cantitatea de informaţii de aici, privind lucrurile din cu totul alt punct de vedere. Şi mi-am spus că nimeni nu poate fi mai bun ca el. Rubrica se va numi “Profanul din Umbră” şi îi aparţine. Nu, să nu vă gândiţi că Petru este departe de muzica rock. Nu. Doar că o percepe cu totul altfel. Şi la un cu totul alt nivel. Îi ştiu deja primul material, care va apărea astăzi, puţin mai târziu. Şi e bine. Şi se termină al dracului de promiţător pentru ceea ce va urma.
Lup Alb.
Sau “Wolf In Light”
Cu el aţi făcut deja cunoştinţă. Are rubrica sa. Musteşte de muzică. Când i-am citit primul material destinat nebuniei pe care am pornit-o aici, mi-am dat seama cât de mult am greşit transformând muzica într-o cursă, în loc să mă bucur de ea. Sunt sigur că ne va aduce aminte de lucruri pe care, în fugă, le-am uitat. Dar, mai mult decât orice altceva, sunt la fel de sigur că ne va face să le simţim. Iar asta se găseşte greu. Oameni ca el se găsesc greu. Este acolo, în colţul lui. Ne mai pregăteşte ceva. Îl simt. Mai mult decât atât, vom avea fericirea de a simţi toţi fiecare acord pe care ni-l va propune.
Aceştia suntem, pentru moment. Vom mai fi. Nu ne oprim aici.















November 25th, 2009 at 12:02
Încântat de cunoştinţă !
Sună cel puţin interesant, dacă nu frumos, ceea ce vi-aţi propus să dezvoltaţi aici.
Am să fiu în umbră sau vizibil cu vreun comentariu atât aici cât şi pe cealaltă platformă.
S-aveţi spor !
November 25th, 2009 at 12:07
@Dan Chichernea – Şi noi, la fel de încântaţi. Mulţumim mult de suport, este tot ce ne dorim cu toţii, să vă oferim motive să fiţi aproape.
November 25th, 2009 at 14:12
s-au dus vremurile cand injuram la unison pe DeMaio. :))
Acum e treaba cu muzica. Eu nu-s pasionat atat de mult ca voi. Inca nu-mi curge muzica prin vene :))
Spor in continuare aici pe DeMaio, …ne auzim pe Bogdanliviu, la fotbal sau o bere.
e o vorba: “daca nu sti…taci” – asa ca…eu plec, dar va mai vizitez, dar nu mai comentez.
November 25th, 2009 at 14:16
@Law – Aici e şi de ascultat, aşa că te aşteptăm ca din când în când să…asculţi. Şi poate, după aceea, să comentezi :) În rest, da, ne vom vedea, cu siguranţă. Săptămâna aceasta decis şi ce fac eu în materie de blogging.
November 25th, 2009 at 14:42
O adevarata echipa. Iar alegerile colegilor sunt inspirate.
Succes tuturor si la cat mai multe articole frumoase !
November 25th, 2009 at 14:44
@Darael – Mulţumim mult şi…na…sperăm să ne dovedim de fiecare dată demni de laude :)
November 25th, 2009 at 15:50
la prezentarea lupului, am avut o reactie care m-a speriat
e de bine!
November 25th, 2009 at 16:02
@Ielena – Normal că e de bine. Totul e de bine :)) Şi viitorul sună bine, aş putea spune.
November 25th, 2009 at 16:12
Multumesc si eu tuturor pentru urari. Sper sa ne ridicam la inaltimea asteptarilor. Oricum, la cata pasiune este pe-aici, nu ma indoiesc ca asa va fi.
November 25th, 2009 at 16:13
@Bogdan – Când apari pe mess, dă un semn. Probleme ad-sense/categorii :)) Şi da, o să ne ridicăm :)
November 25th, 2009 at 17:03
ba, chitara aia din poza e chitara mea. Si eu sunt muzica. :) Bafta!
November 25th, 2009 at 17:13
@eftimie – =)))) Da. Aşa este. Chitara aia este una din chitările domnului Eftimie, acest domn fiind muzică :)) Numai că nu vrea să o cânte decât pentru el. Na! :))
November 25th, 2009 at 17:33
@eftimie: A, imi aduc aminte de o piesa. Chiar aici am auzit-o, in urma cu ceva timp. Ai putea sa ne mai dai la ascultat cate ceva?
November 25th, 2009 at 17:55
momentan n-am mai pus mana pe chitara decat ca s-o mut de colo colo. daca ma exprim, demaio afla primul (el stie :) )
November 25th, 2009 at 18:13
@eftimie – Vezi, bă, că lumea te vrea? :)))
November 25th, 2009 at 18:34
Multumesc si eu.
Uitasem sa va intreb, va place in roller coaster ?
November 25th, 2009 at 19:21
@Lup ALb: Good place to be! ;)
November 25th, 2009 at 19:27
Faina echipa aveti; pe Dracusoru si pe Bogdan nu ii stiu, dar astept sa. Acuma gata cu formalitatile si incantati-ne :D
November 25th, 2009 at 19:51
@Arana: vei avea timp destul sa ne cunosti, ca e clar ca nu plecam nicaieri. :))
November 25th, 2009 at 20:45
@Lup Alb – Mie nu. Adică nu sunt sigur, că nu m-am urcat :))
November 25th, 2009 at 20:46
@Arana – Yeap, suntem faini, cum se spune :) Cât despre restul, eu aş spune că ne-am început deja meseria.
November 25th, 2009 at 21:20
enchante si eu ;)) si bafta aici :D imi place formatul, imi place de voi si de initiativa voastra :) o sa fiu si eu p-aici prezenta :)
November 25th, 2009 at 21:24
Dracusoru spera sa nu dezamageasca:D
November 25th, 2009 at 21:43
@ioana – Mulţumim :) Te aşteptăm cu drag şi ne bucurăm să vedem că publicul vechi al lui DeMaio nu este dezamăgit de cele întâmplate prin zonă.
November 25th, 2009 at 21:44
@Dracusoru’ Belicos – N-o să! :)
November 25th, 2009 at 22:17
Eu azi nu mi-am lasat amprenta pe aici :))
In primul rand felicitari pentru tot ce faceti in afara de demaio.info si mai apoi pentru proiectul maret de aici.
Uhm, din toata prezentarea asta am inteles ca Lup Alb e cu NLP-ul aka. bagatul in transa, Bele e cu directiile :)) Cherry Pie a fost geniala [va felicit pentru urmatoarele posturi, DeMaio m-a amenintat ca o sa stau pe tusha in compania berii si alunelor daca mai aduc in discutie chestiutza asta :))].
Petru e imprevizibil, treaba asta cu dezinformarile ma pune pe ganduri :))
Dracusoru’ Belicos, te asteptam :)
@DeMaio – Swingin’ to the left and swingin’ to the right…I guess I’ll be banned… I’ll swing all night, yeeeah :))
Ce cald si bine e pe aici.Dati si de baut? :))
November 25th, 2009 at 22:21
@D.S. – Îţi dai seama că nu puteam decât să adun nişte oameni aparte şi să-i las să funcţioneze împreună :)) Nu te banez, că mi-e teamă, dat fiind că Bogdan şi-a dat jos toată discografia şi mi-e că mă pasc zile mai negre decât asta de azi :))
Şi de băut, o să bem. Din nefericire, nu toţi la un loc, unii fiind departe…
November 25th, 2009 at 22:27
@DeMaio – =)) ai vazut? ai vazut?
Da, tu si oamenii tai sunteti minunati, o sa beau si eu in cinstea voastra, aici :).
November 25th, 2009 at 22:31
@D.S. – Mulţumesc, pentru toţi :) Promit că ne adunăm la o vorbă de redacţie şi dăm cu poze de la eveniment :)
November 25th, 2009 at 23:05
de maio!!!!!!!!!!
November 25th, 2009 at 23:08
@Ielena – Ce-am făcut? :))
November 26th, 2009 at 08:37
@D.S.: Multumim frumos! Si nu minte DeMaio cu discografia…. :))You won’t be banned, So keep swingin’, cause it’s alright :)))))))))
November 26th, 2009 at 09:32
@Bogdan – Geeezas!
November 26th, 2009 at 10:43
Mult succes cu acest proiect.
November 26th, 2009 at 10:47
@Carcotasu – Mulţumim :)
November 26th, 2009 at 11:06
aia e! ca n-ai facut! :)
November 26th, 2009 at 11:14
@Ielena – :))))) Aha!
November 26th, 2009 at 16:07
Băieţi, titlul e luat de o vreme încoace, căutaţi altul… (NR: cenzurat pentru reclamă neautorizată)
November 26th, 2009 at 16:10
@Vali – Aha, şi trebuia neapărat să ştiu că există un blog cu numele acesta, aruncat pe o platformă de mâna a doua, undeva într-un colţ de galaxie? Scuze, dar timpul meu este destinat lucrurilor utile. Şi timpul meu, şi al celorlalţi, este limitat.
Vom analiza problema şi vom lua o decizie pe care o s-o facem cunoscută. În rest, am anulat link-ul, îl consider reclamă şi asta se face DOAR cu acordul meu sau al redactorului-şef. Pe care nu l-ai avut, aş paria.
PS – Din câte vezi m-am făcut că nu iau în seamă faptul că mă pui să fac ceva, ca şi cum aş fi dator să mă execut conform aşteptărilor tale. Dar a doua oară promit că nu se mai întâmplă, aşa că mai încet cu ridicatul tonului.
November 26th, 2009 at 16:39
Poate ca trebuia sa dai totusi macar un search pe google, iti aparea pe prima pagina.
Tonul nu l-am ridicat eu si as aprecia sa existe un ton civilizat, nu aerele de superioritate din raspunsul anterior.
November 26th, 2009 at 16:45
@Vali – Stimate domn, recunosc că a fost o greşeală să nu mă uit în zare, pe care mi-o asum fără probleme. Cât despre aerele de superioritate, aş fi preferat să discutăm înainte ca dumneavoastră să apucaţi să scuipaţi, pentru că nu era nici o problemă să stăm de vorbă. Dar, ştiu, în România este greu cu relaţiile publice şi bunul-simţ. Întâi dăm cu toporul, să ne asigurăm că am atacat, na, suntem români, după care întrebăm personajul dacă se simte bine şi, eventual, îi transmitem de ce l-am pălit. Un gest de o largă nobleţe, dacă este să mă întrebaţi pe mine.
Oricum, până discut eu cu echipa ce şi cum, aţi putea să merge pe dexonline. ro şi să vedeţi la ce se referă plagiatul. După aceea, aştept să-mi explicaţi partea cu opera înregistrată, marca şi restul. Asta ca să nu mai folosim cuvinte mari, chiar dacă ni se pare că sună bine.
Mulţumesc, consider discuţia închisă.