Jumătatea este în pat, a preferat somnul. La ora asta şi păcatele dorm. Se mai răsucesc doar dorinţele. Doar dacă nu cumva zeii au descoperit iar parola cutiei Pandorei. Sunt încă treaz. Violez o cutie de Beck’s, cu sete, aşa cum se fut puştanii pe scara blocului, înainte ca ea să fie nevoită să intre în casă. Savurez chiar şi ultimul lor sărut, pe măsură de picăturile de cinci la sută se preling pe buze. Niciodată nu am prins foarte bine treaba asta cu tăria berii, nu ştiu nici azi dacă este vorba de 5% teamă că te vei îmbăta sau 5% teamă că nu o vei face. Poate că de aia prefer Jack Daniel’s. Procentele de reuşită sunt mult mai serioase acolo.
Şi ascult Iron Maiden.
“If there’s a God, then why has he let me die?”
Aştept răspunsurile…
PS – Şi dacă vă întrebaţi de ce am ales varianta de la Rio, răspunsul este simplu: acolo, sângele este cald chiar şi când nu se adună în pulă.
Probabil că am să mulţumesc toată viaţa mea faptului că Dave Mustaine şi James Hetfield sunt două personaje care nu pot să se înţeleagă, din toate punctele de vedere. Plecat de la Metallica, Dave a avut ambiţia de a demonstra că este cine este şi a adus la iveală Megadeth, trupă despre care continui să cred că este şi mai inspirată, şi mai tehnică şi mai dedicată muzicii decât este Metallica. Nu am văzut la Mustaine dorinţa de a vinde cu orice preţ, ceea ce spune multe despre modul în care percepe ceea ce face.
A Tout Le Monde. Unplugged.
Şi un Dave de zile mari, aşa cum îl ştiu mai mereu. Iar ziua a doua de Sonisphere o consider a fi una tare interesantă :)
Toți știam bine că era doar o chestie de timp până când mastermindul Nine Inch Nails, Trent Reznor, va reveni cu un nou proiect muzical. Se numește How To Destroy Angels și este o colaborare între Trent Reznor, soția sa, Mariqueen Maandig și Atticus Ross, cu care Reznor a mai colaborat în destule rânduri.
Deocamdată a fost lansată o singură piesă, care se numește ”A Drowning”. Pe mine mă fascinează de-a dreptul. Îmi sună a Nine Inch Nails down-tempo, cu starea pe care o transmite pe alocuri Ghosts, și cu vocea cumva pierdută a lui Mariqueen Mandig. O stare în sine. De asta am să vă ofer posibilitatea de a o asculta, mai jos.
Urmează primul EP al noii trupe, în vară, și primul album, undeva în ianuarie anul viitor.
Cât despre Nine Inch Nails, Reznor spune într-o discuție pe pagina de Facebook a noii trupe că nu a murit, și că se va apuca în curând de lucru la un nou material, care va fi diferit de ceea ce a făcut NIN până acum.
Nu, n-am mai scris.
Am asteptat.
Am asteptat sa ma incarc.
Cu furie. Cu amaraciune.
Cu priviri mijite ca sa nu izbucneasca flacari.
Timpul asta m-am lasat dezamagit de oameni.
Oameni pentru care am lasat balta deadline-urile la zece noaptea, sa fug in cealalta parte a orasului sa le duc medicamente.
Oameni pentru care am inotat patru kilometri prin lapovita/mazga/ninsoare pentru ca era frica de agresivitatea soferului cu care avusesera accident.
Oameni pe care i-am tinut strans la piept sa le treaca panica si scarba provocata de oarece gorile violente si perverse.
Oameni ai caror copii i-am tinut in brate, i-am imbaiat, i-am culcat, i-am adormit spunandu-le povesti, i-am invatat sa nu le fie frica de apa, am facut proiecte pentru scoala, am facut lectii, pe care i-am tinut in brate cand erau tristi, cu care am povestit despre fete si traznai de baieti…..Copii cu care gasisem locuri secrete ( o amarata de liziera de padure) unde stateam pe iarba si povesteam “amintiri din copilarie”- a mea…
Oameni care, desi ne cunoastem de zece-doisprezece ani, de-abia de vreo trei-patru imi spun “La multi ani” de ziua mea.
Oameni care “au fost foarte ocupati” cand, de nevoie, am intrat in spital….
Oameni care nu dau niciodata telefon decat daca au nevoie de ceva.
Oameni care mi-au spus gol, in fata, ca le sunt “ca oricare …”.
De asta am tacut atata timp. Desi ma durea, asteptam sa vad ce imi mai aduce timpul.
Azi m-am ridicat si am privit in urma.
Pentru ultima oara.
Urmariti versurile…..
Cei de la Billboard spun ca sunt din putinele trupe care “has transcended the language barrier in the United States through its music” and “gained its audience without singing in English”.
Urmariti versurile.
Mi-au lipsit Godsmack, aşa că abia am aşteptat albumul nou, “The Oracle”. Îmi place stilul agresiv, cu riffuri simple şi care rămân în capul ascultătorului, direct la beregată.
Încă nu am ascultat tot discul nou, dar îmi place al naibii de mult primul single, “Cryin’ Like A Bitch”, dotat şi cu un clip pe măsură.
O melodie care reuseste sa ma poarte pe taramuri indepartate ca intr-o meditatie profunda este Hoppipolla cantata de Sigur Ros, o trupa cunoscuta de multi, dar nu de destui. Vine din Islanda, tara in care imi doresc sa mor. Atunci cand ascult aceasta piesa imi imaginez cum plutesc deasupra acelui colt de lume si privesc in jos la relieful superb pe care isi gasesc existenta animale superbe alaturi de oameni frumosi si linistiti. Este un colt care exista doar pentru a ne arata ca este posibil sa ai zapada langa verdeata, vulcani activi langa oameni linistiti, geisere langa o superba laguna cu apa termala in mijlocul unui desert inghetat brazdat din loc in loc de cate un rau de gheata.
Multumesc pentru ca ati luat parte la meditatia pe care tocmai am efectuat-o scriind aceste randuri si ascultand melodia aceasta. Plutiti, caci puteti. Continue Reading
Va propun astazi contemplarea unei melodii aparute undeva prin tenebrosul an 2001 si lansata de catre Ian Brown. Imi recunosc in acest moment ignoranta acelei perioade in care muzica nu prea m-a interesat si asa se face ca eu pana ieri nu am avut habar de existenta ei. La inceput nu m-a prins deloc, dar dupa ce au inceput sa curga versurile s-a ridicat tot parul de pe mine (TOT!) iar atentia mi s-a concentrat exclusiv pe ecranul televizorului si difuzoarele sale. Un incendiu de-ar fi izbucnit, si eu tot acolo as fi stat, in acea stare aproape catatonica.
Este superba pentru ca incita la o revolutie a Constiintei, la o reconectare cu prezenta divina din tine si la o rupere de lanturile societatii. Ca sa vedeti ca nu vorbesc prostii, va invit sa o ascultati, sa vizionati videoclipul si sa-l intelegeti si, pentru o mai buna comprehensibilitate, sa cititi versurile prezente sub player.
Cu toate că ai de unde alege o piesă preferată din discografia celor de la Iron Maiden (dacă ăștia nu au discografie de calitate, chiar nu știu cine…) și că mulți ar opta probabil pentru marile hituri (și ai de unde alege și acolo), mie ”Revelations” îmi face pielea de găină.
Iar varianta mea favorită rămâne asta de pe ”Flight 666”. Pur și simplu are ceva toată interpretarea, ceva care mă uimește de fiecare dată și care mă face să aștept cu nerăbdare întâlnirea cu Maiden, în august.
