Categoria »cronici >«
→ March 2, 2010
Pentru această cronică am apelat la un foarte vechi şi bun prieten, Cinabru, de asemenea şi unul dintre cei pe care-i ştiu că se pricep la muzica de pe porţiunea aceasta de drum. Cu permisiunea sa, am preluat materialul, cronica originală fiind de găsit pe blogul său, aici. Rock Talk îi mulţumeşte şi îl aşteaptă [...]
→ February 23, 2010
Am intrat în Sala Palatului pe la 18.45. Şi, subit, m-am simţit bine: populaţie serioasă. Media de vârstă destul de mare, conform trupelor care aveau să presteze. Limba română vorbită corect. Haine normale, chiar şi când este vorba de blue-jeans. Domnii ajută doamnele. Wow. Da, de multă vreme încoace am simţit că aparţin unei lumi.
Nu [...]
→ February 8, 2010
În primul rând, cum ştiţi deja de la Bogdan, eu sunt un ascultător de power. Mă rog, printre altele intră şi power, dar să spunem că na, sunt cât de cât pus la punct pe parcela asta. Aşa că în clipa în care mi-am urcat noul Freedom Call pe player, mi-am spus că trebuie să [...]
→ February 3, 2010
Foarte multe nu cred că se pot spune despre acest album. Mark Knopfler este un nume care cam arată totul, iar stilul său nu are cum să se despartă de ceea ce a făcut atâția ani la Dire Straits.
Așa că primim un album ireproșabil, cu accente country, în care Mark se descurcă de minune cu [...]
→ February 2, 2010
Trebuie să spun de la început că albumul de față este unul cât se poate de acustic, vocea stând în rândul al doilea, de unde urmărește cu atenție ce se întâmplă. Și lucrul acesta nu dezamăgește, dar cele 12 piese, toate aparținând perioadei în care Steve Hogarth a fost solistul trupei, una din ele fiind [...]
→ February 1, 2010
Lou Gramm este solistul vocal al mult mai cunoscutei Foreigner, dar asta nu trebuie să însemne că este cazul să vă apucați de fredonat “I want to know what love is”. Ba chiar deloc. Încercați cu “Blinded by science”, dacă tot vreți să vă iasă ceva.
Probabil că îi era dor, pentru că nu-ți poate fi [...]
→ February 1, 2010
Prima dată când am ascultat Spock’s Beard m-a durut capul aproximativ o săptămână. Cred că era și prima oară când făceam cunoștință cu genul, eu, cel sosit de prin cotloanele nenumăratelor trupe care se terminau în sufixul “ation”. Sosisem acasă cu albumul, cineva mi-l recomandase extrem de călduros și, când am pus mâna pe el, [...]
→ December 15, 2009
Când m-am apucat să ascult cea mai nouă producţie a trupei Winger, am făcut-o cu o anume detaşare, încercând să nu fiu dezamăgit. Asta pentru că Winger este pe tronsonul pe care m-am calat de ceva vreme dar, mai ales, pentru că am văzut suficiente ratări în ultima vreme din partea numelor mari ale scenei. [...]
Popular posts filed under »cronici >«