Home
Recunosc că, auzind varianta de “Paradise City” care a ajuns pe internet mai devreme (realizată împreună cu Fergie şi Cypress Hill) mi-am cam coborât aşteptările cu privire la acest disc. Asta cu toate că pe Slash l-am considerat întotdeauna un chitarist bun, a cărui interpretare are întotdeauna ceva special. Chiar dacă nu atât de bun cum îl consideră unii.
Discul a reuşit însă să mă surprindă şi să facă asta într-un mod cât se poate de plăcut. Slash a ales să nu facă un album cum fac toţi chitariştii care scot discuri solo, adică să se “spargă în figuri şi solouri” pe un disc în mare măsură instrumental. Că o fi ales să nu facă asta pentru că nu e genul acela de instrumentist sau pentru că i s-a părut o idee proastă, nu e problema mea.
Ce mă interesează pe mine e că am dat de un disc bun, cu piese rock în adevăratul sens al cuvântului, cu un Slash aflat într-un chef excelent de cântat şi cu o mulţime de invitaţi de top. La acest album diversitatea este cea care atrage, cu toate că o oarecare amprentă a lui Slash se simte. Groove-ul său, modul absolut special în care ştie să îndoaie coarda este peste tot. Solourile sale sunt ca de obicei – reuşite, fără exagerări. Pe scurt, de bun-simţ.
Dar în rest ai la dispoziţie o multitudine de piese, fiecare pliată cumva pe cel care a colaborat. Un rock ‘n’ roll murdar pe “Doctor Alibi”, unde îl avem pe Lemmy (poate cea mai “catchy” piesă de pe album, alături de “Ghost”, unde vocea e Ian Astbury de la The Cult), piese ceva mai calme pe care la voce sunt Kid Rock – “I Hold On” sau Chris Cornell – “Promise”, dar şi o Ozzy-stică aproape tipică – “Crucify The Dead”. Dacă spun că pe o piesă e Fergie de la Black Eyed Peas (care, culmea, nu cântă deloc rău), iar pe alta e Adam Levine de la Maroon 5, cred că am spus totul la capitolul diversitate.
O adevărată revelaţie pe acest disc este Myles Kennedy, un vocal extraordinar, care cântă pe “Back From Cali” şi mai ales “Starlight” şi face o treabă absolut impecabilă. Pot să înţeleg de ce el va fi vocalul trupei lui Slash în turneul de promovare. Are omul un timbru bluesy absolut excelent. Şi de data asta, Slash a arătat că se pricepe să aleagă genul acesta de solist – eu nu-l uit pe Eric Dover de pe primul Snakepit, “It’s Five O’ Clock Somewhere”.
Ce să zici? Un album bun de rock, care se cere reascultat de destule ori, pentru că e greu să te plictiseşti. Şi pentru exemplificare, puteţi asculta fragmente mai jos.
April 2nd, 2010 at 14:26
[...] This post was mentioned on Twitter by demaio_info. demaio_info said: Slash – “Slash” (2010): Recunosc că, auzind varianta de “Paradise City” care a ajuns pe internet mai devreme (rea… http://idek.net/1G9O [...]
April 2nd, 2010 at 15:03
Acum am sosit, am citit, urmează să ascult imediat ce am posibilitatea. Thanks, man :)
April 2nd, 2010 at 17:14
Am dat o fuga pana la magazin sa iau albumul asta, dar am dat peste albumele Avantasia. Nu-l mai asculta nici dracu pe Slash. :)))
April 2nd, 2010 at 17:16
@Buga – =))))))))))) Le am de vreo două zile, dar le păstrez pentru când încep munca :)
April 2nd, 2010 at 17:21
Nici eu nu prea am timp sa le ascult cu atentie astazi, dar maine nu mai scapa. Ascult doar piesele cu Kiske si Jon Oliva in seara asta :))
April 2nd, 2010 at 17:22
@Buga – :)) Bun aşa!
April 2nd, 2010 at 21:25
Am ascultat Avantasia. Chiar foarte ok. Dar voiam sa scriu review la Slash. Si cred ca a iesit bine. Ca si albumul. :)
April 2nd, 2010 at 23:51
Aveam chef de ceva mai light decat Avantasia, asa ca m-am apucat si eu de ascultat albumul lui Slash. Sunt aproape de final si mi s-a parut un album bunicel si cam atat. Am in continuare o problema cu productia albumelor noi, prefer stilul ala clean din anii 80-90.
April 3rd, 2010 at 11:48
Mie chiar mi se pare un disc bine facut. Eu nu mai caut tehnica in draci in ultima vreme in ceea ce ascult. Caut mai mult sa imi transmita ceva – ca o face prin muzicalitate sau agresivitate…
Chiar imi place soundul pe care il are discul asta. E tonul ala clasic al lui Slash, care numai curat nu e…
April 3rd, 2010 at 23:08
Complet de acord cu tine, tot asta caut si eu in muzica. Singura piesa care mi-a transmis atat de mult incat sa ma faca s-o ascult pe repeat e Starlight – vocea lui Myles Kennedy suna absolut superb in “duelul” cu chitara lui Slash.
In rest, nu mi-au ramas tocmai indiferente Crucify the Dead, Back from Cali si lick-urile de pe Gotten, care imi aduc aminte de Eric Clapton pe I wish it would rain down a lui Phil Collins. Celelalte piese mi s-au parut bine scrise, bine cantate, dar pe mine nu m-au atins deocamdata. Poate la o ascultare ulterioara :)
April 4th, 2010 at 09:14
Eu acum am observat primul vers din Back From Cali. Stiti ce scrie pe crucea de la mormantul unui bluesman ? He didn’t wake up this morning. :)))
April 4th, 2010 at 11:30
@Buga – :)
April 4th, 2010 at 14:12
:)) Foarte tare. Si foarte adevarat.