Foarte greu să spui ceva. Dacă la Metallica am mai putut să respir şi să găsesc fraze prin care să redau ceea ce a fost acolo, după Iron Maiden rămâi mut.
Bruce Dickinson este de pe altă lume. De multă vreme nu am mai văzut un solist vocal care să dispună de o asemenea energie şi care, după două ore, să mai dispună şi de aceeaşi voce pe care o cunoaştem de pe discuri. Nu a falsat o notă, nu a obosit o clipă, iar notele înalte de care s-a folosit în dese rânduri acopereau fără probleme absolut tot ceea ce exista pe stadion în materie de sunet, asta în timp ce alerga şi ţopăia dintr-o parte în alta a scenei. Bruce este la fel de proaspăt ca întotdeauna şi a arătat că Iron Maiden nu are cum să supravieţuiască fără el. Ca să mă exprim aşa, Bruce Dickinson îngroapă fără probleme mulţi solişti vocali cu 20-30 de ani mai tineri decât el.
Nicko McBrain nu mai este la prima tinereţe. Cu toate acestea, în spatele setului de tobe există un individ care declanşează dezastrul fonic, iar secţia ritmică are în el exact ceea ce trebuia să aibă. McBrain nu mai este atât de rapid pe cât obişnuia să fie, dar a trecut de acest pas printr-o tehnică impecabilă şi o agresivitate greu de bănuit la vârsta pe care o are. Este…nu sunt sigur că i se poate reproşa ceva. Este omul perfect pentru setul acela de tobe şi nu cred că ar putea cineva să ofere pieselor mai multă personalitate, din acest punct de vedere.
Jannick Gers, Adrian Smith şi Dave Murray aduc Maiden-ului formula completă. Un triunghi din care pleacă solo-urile cu care am crescut şi pe care le-am lălăit de atâtea ori, triunghi amplificat de faptul că avem de-a face, totuşi, cu trei chitarişti. Fiecare are personalitatea sa, fiecare a avut perioada sa la Maiden, fiecare aduce lucruri diferite şi totuşi atât de apropiate, şi atât de combinative. Se cunosc la perfecţie, sunt un miez ce nu mai poate fi spart şi deşi formula Maiden cu trei chitarişti nu este atât de veche pe cât ar crede unii, nu cred că mai poate cineva să vadă Maiden-ul doar cu doi, aşa cum îi ştiam noi, ăştia mai bătrâni.
Steve Harris. Eminenţa cenuşie. Liderul maxim, deşi poate nu ar părea aşa. Basistul din corzile căruia au plecat 90% din piesele trupei. Un tehnician desăvârşit, care a ştiut foarte bine să se facă simţit pe tot parcursul concertului. În general, basul este mai greu de auzit, chiar dacă trupele rock îşi bazează arhitectura pe el. Ei bine, este mai greu de auzit dacă pe basist nu îl cheamă Steve Harris (sau Joey DeMaio, dar în cazul acesta discutăm de un psihopat al instrumentului…). Harris a fost peste tot. Nu a fost minut în care să nu domine nebunia de pe scenă, în care să nu ne aducă aminte că el este acolo. Iar basul acela, ne-am convins cu toţii de asta, loveşte direct în timpane.
Show-ul a fost de zile mari. Am văzut de foarte multe ori concerte Maiden pe DVD, şi am fost şi la cel anterior, când au sosit la Bucureşti cu Blaze. Ei bine, show-ul Maiden de ieri seară a fost complet. Cu Eddie, cu scena egipteană de care am auzit de atâtea ori de-a lungul anilor, cu Bruce alergând pe scenă cu steagul în mână, cu Gers, Murray şi Smith plimbându-se şi ei dintr-o parte în alta, cu Harris dirijându-i. Cu tot. Cu lumini, cu fum, cu absolut tot ceea ce vreţi. Este imposibil să oferi hârtiei imaginile avute ieri seară în faţa ochilor. Nu o pot face nici eu, nu am cum. Este ceva care se întâmplă, probabil, o singură dată în viaţă, şi la care nu ai ce să faci decât să te bucuri că ai fost prezent. Şi să povesteşti nepoţilor, mai târziu.
Una peste alta, Iron Maiden a fost, ca show, peste Metallica, şi aş spune că au fost într-o formă chiar mai bună decât Hetfield şi gaşca sa. Vorbim aici de o vârstă, pentru că pe vremea când se forma Metallica, Maiden-ul ţinea capul de afiş peste tot. Poate de aceea am fost cu toţii atât de încântaţi, văzând că o trupă atât de bătrână poate comite un show atât de puternic şi de aproape de perfecţiune.
Setul de piese a fost ales perfect. Nu mi-a venit să cred că le cunoşteam fiecare vers, dar am crescut cu ei, şi asta probabil că s-a cunoscut, mai ales că era o vreme când eram doldora de informaţii legate de discografii, line-up-uri şi altele asemenea, din zonă. Am pus playlist-ul mai jos, ca să ştiţi cu ce am avut de-a face.
Publicul a fost MULT mai bun decât cel de la precedentul concert la care am fost. Poate şi pentru că nu a mai plouat ore întregi, poate şi pentru că paharele de bere erau mai mari de data aceasta. Oricum, a cântat pe tot parcursul concertului, nu a lăsat o notă neinterpretată, un salut nebăgat în seamă. Poate a contat foarte mult şi sunetul, probabil cel mai bun cu care am avut de-a face până acum, când se pune problema de concerte.
Nu am văzut scandaluri, bătăi sau altele asemenea. Poate vor fi fost, cazuri răzleţe apar oricând, dar nu a existat ceva de care să vorbeşti cu adevărat şi să spui că a fost deranjant, din punct de vedere uman.
Una peste alta, fenomenal. De organizare nu am să mai spun nimic. Nu poţi da deoparte concertul pentru a vorbi de aşa ceva. Merită spus doar că a existat, că a fost mai bună ca la Metallica, dar că se poate şi mai bine.
Fantastic. Singurul cuvânt cu care încerc să înglobez totul…
Clipuri puteţi găsi aici. Eu nu am făcut poze sau filmuleţe. Chiar dacă aş fi putut, vă asigur că nu mi-aş fi permis să mă opresc…
PS – Şi o fotografie cu mine, pe acolo, făcute de o colegă de serviciu care a găsit resurse şi pentru aşa ceva :)
SETLIST
Intro. Transylvania/Churchill’s Speech
1. Aces High (Powerslave, 1984)
2. 2 Minutes to Midnight (Powerslave, 1984)
3. Revelations (Piece of Mind, 1983)
4. The Trooper (Piece of Mind, 1983)
5. Wasted Years (Somewhere in Time, 1986)
6. The Number of The Beast (The Number of the Beast, 1982)
7. Can I Play with Madness (Seventh Son of a Seventh Son, 1988)
8. Rime of the Ancient Mariner (Powerslave, 1984)
9. Powerslave (Powerslave, 1984)
10. Heaven Can Wait (Somewhere in Time, 1986)
11. Run to the Hills (The Number of the Beast, 1982)
12. Fear of The Dark (Fear of The Dark, 1992)
13. Iron Maiden (Iron Maiden, 1980)
BIS
14. Moonchild (Seventh Son of a Seventh Son, 1988)
15. The Clairvoyant (Seventh Son of a Seventh Son, 1988)
16. Hallowed Be Thy Name (The Number of the Beast, 1982).
August 5th, 2008 at 12:11
i bow.
August 5th, 2008 at 12:17
@daimon – :) Well, that’s the way they like to rock’n'roll :)
August 5th, 2008 at 13:14
DeMaio, excelent. Dar, vorba ta, nu prea poti sa mai spui multe. Decat sa te bucuri ca ai avut sansa de a fi acolo.
August 5th, 2008 at 13:35
@Cinabru – Pe bune că aşa este…nici nu ia ce să spui…nu poţi desena…
August 5th, 2008 at 15:05
Asta este anul concertelor. Pacat ca confunda ( scuze de cacofonie) Bucurestiul cu Budapesta ;)
August 5th, 2008 at 15:15
@Petrisor Socol – Unii dintre ei mai fac şi asta :)
August 5th, 2008 at 16:42
Sublim. Niciodata nu a fost asa ceva in Romania, si nu cred ca o sa mai fie in curand
August 5th, 2008 at 16:43
@tyler durden – Cred că se poate spune că este primul concert care a arătat aşa. Dar, dacă Manowar va veni pe aici, s-ar putea să avem surprize :) În sfârşit, asta contează mai puţin, important este că aseară a fost o seară greu de repetat chiar şi de către trupe grele.
August 5th, 2008 at 17:00
Acum cand am vazut filmuletzele de la concert mi-au dat lacrimile. Probabil o sa mai treaca ceva timp pana o sa constientizez ce am trait
August 5th, 2008 at 17:08
@tyler durden – Eu sunt încă pe gazon şi simt sunetul cum vine spre locul în care stau…şi îl văd pe Dickinson alergând ca nebunul :)
August 5th, 2008 at 17:25
4 august 2008 – Dumnezeu a coborat pe pamant a 2-a oara. Prietenii ii spun Bruce Dickinson
August 5th, 2008 at 17:29
@tyler durden – Cam mult spus, dar pentru parcela lui, Dickinson este Dumnezeu. A arătat asta din plin.
August 5th, 2008 at 22:50
Exista muzicieni si papitoi. Desi mai nou ultima categorie se insinueaza peste tot, exista si momente in care putem “musca” muzica adevarata oferita de oameni care au viziune si talent cat cuprinde. Nu am apucat sa vin la concert (necazul cu traiul asta atat de departe de Bucuresti) si regret acum, citind articolul tau.
Ma bucur ca ai apucat insa un asemenea concert si ca monstrii acestia rock inca sunt in picioare. Mi-e teama ca, odata ce ei vor disparea (timpul din pacate nu ii iarta) muzica va fi mult mult mai saraca :(
August 6th, 2008 at 09:55
Eu nu am putut merge la niciun concert mai important, asa ca trebuie sa multumesc ca macar asa am mai aflat si eu ce se intimpla cu rockul…
August 6th, 2008 at 14:24
Oldies but goldies. But still… oldies. :)
August 6th, 2008 at 14:30
@Dojo – Sunt în picioare, din toate punctele de vedere :) Păcat că nu ai fost, dar nu este timpul pierdut, au promis că revin în turneul de lansare al noului album :)
August 6th, 2008 at 14:30
@White Wolf – Păi, este bine că se întâmplă lucruri bune :)
August 6th, 2008 at 14:31
@Programare Sociala – Da, problema este că numai de la oldies mai auzim de lucruri bune…
August 6th, 2008 at 17:56
Setlist-ul l-am găsit aici… asta pentru cei picați brusc în melancolie. :)
http://blog.sorinvasilescu.ro/
August 6th, 2008 at 19:00
Intr-adevar, Dickinson e la fel de “proaspat” ca acum 20 de ani. Si cand te gandesti ca maine face 50 de ani…
August 6th, 2008 at 20:46
@Programare Sociala – Mulţumesc. M-am gândit şi eu la aşa ceva, dar nu am avut timp să muncesc la el. Oricum, live au sunat mult mai bine :)
August 6th, 2008 at 20:47
@claus – Da, este. Cred că este într-o formă mai bună decât în clipele în care era tânăr.
August 6th, 2008 at 21:36
Foarte adevarat ce ai scris tu… pacat ca eu am stat foarte in spate… mai mult am auzit decat am vazut, dar… DAR!
August 6th, 2008 at 21:41
@Messa – Nici eu nu am fost foarte în faţă. Puţin lateral dreapta faţă de standul de tricouri…
August 7th, 2008 at 23:38
Inseamna ca ai vazut o tipa care se simtea rau si vroia sa iasa din multime cu orice pret….:-s
August 8th, 2008 at 00:33
@blashyrkh – :)
August 8th, 2008 at 11:18
i’m glad for you… i envy you at the same time… i ended up in the hospital with a broken arm instead :|
August 8th, 2008 at 11:27
Imi pare rau si pentru tine. Am zis ca-mi dau duhul pe acolo. Noroc ca m-a scos un baiat din multime, am realizat ca eram ajutata dupa ce am mers ceva timp… Chiar mi-ar placea sa-l gasesc, sa-i dau o bere. Vorbesc serios!(sa nu faceti glume pe tema asta>:P )
August 11th, 2008 at 00:03
@brontozaurel – Poftim????
August 11th, 2008 at 00:04
@blashyrkh – Uf, da, ce evenimente! E bine că ai scăpat teafără, înţeleg că ai fost în primele rânduri, acolo unde este greu de rezistat…
August 11th, 2008 at 00:19
Eh, s-au trezit unii pe strada “uite rockerita!” si s-au impins in mine si am cazut peste gard. Mi-a lasat un gust amar incidentul… Oricum nu mai conteaza. Maine merg sa-mi schimbe bandajele… si o sa ma imbrac iar cu acelasi tricou ca si lunea trecuta!!!
August 11th, 2008 at 10:10
@brontozaurel – Ce stupizenie! Păi, ce să spun, sănătate maximă să ai!
September 8th, 2008 at 15:25
Eu am stat chiar foarte in spate, unde se vindea berea, dar am fost in culmea fericirii. rar asa concert
September 8th, 2008 at 15:29
@camir – Ei, la Maiden am fost mai pe la mijloc, dar la Metallica am stat cam pe unde ai stat tu. Şi da, un concert cum a doua oară nu vezi…
September 8th, 2008 at 15:32
la metallica am stat eu pe la mijloc :) ; (ma bucur mult ca ai cronici de concerte)
September 8th, 2008 at 15:36
@camir – Păi am, că dacă tot mă duc acolo… :) Mai sunt şi de la albume, aşa că mergem înainte cu muzicile :))
January 29th, 2009 at 12:01
roachere!!!!ca sa zic asa:)) am gasit in sfarsit si io un blog de dat cu capu.
nici ca se putea turneu mai potrivit pentru mine…
Ne vedem la Manowar,no doubt about it.
January 29th, 2009 at 12:02
@rogue – Clar, nici nu se pune problema că scap aşa ceva. Am biletul în sertar :) Cât despre dat cu capul…na…fac şi eu ce pot :)
January 29th, 2009 at 12:21
@DeMaio – plansete si tipete, si eu cu draga de ea am fost aproape de standul cu tricouri, of mai … :( . Si e posibil sa-mi fi cumparat in van biletul, ca m-am bagat ca vaca in ceva lucrari si s-ar putea sa imi ramana biletul lipit de curul de sertar :(
January 29th, 2009 at 14:09
@sorin – Ah…să ştii că regret de pe acum dacă nu-ţi iese lucrurile cum trebuie…