→ March 2, 2010
O să râdeţi, dar chiar mă bucură să vă spun că băieţii de la Compact se pregătesc de un turneu naţional, care se va numi “Cântec pentru prieteni”. Oricât de uşoară aţi spune că le este muzica, ea ne-a înconjurat mulţi ani de zile, uneori fără să ne dăm seama, iar un concert Compact a [...]
→ March 2, 2010
Pentru această cronică am apelat la un foarte vechi şi bun prieten, Cinabru, de asemenea şi unul dintre cei pe care-i ştiu că se pricep la muzica de pe porţiunea aceasta de drum. Cu permisiunea sa, am preluat materialul, cronica originală fiind de găsit pe blogul său, aici. Rock Talk îi mulţumeşte şi îl aşteaptă [...]
→ March 2, 2010
Norvegienii de la THEATRE OF TRAGEDY, o trupă care mi-a chinuit câteva ore din viaţă, au anunţat că cei 17 ani de muzică pe care îi au în spate sunt suficienţi.
Că o fi vorba de asta, că o fi vorba de lipsa inventivităţii pe palierul respectiv, că nu se mai împacă între ei, habar nu [...]
→ March 2, 2010
Aparent, întrebarea asta are un răspuns: da, The Eagles sunt în turneu pentru a-şi promova cel mai nou album al lor, apărut în…2007.
Turneul va debuta pe 16 aprilie la Los Angeles şi sunt sigur că trupa va face o sală plină, dar totuşi, după 3 ani nu ar trebui să treci la un album nou [...]
→ March 1, 2010
Într-un comunicat care ne-a umplut ochii de lacrimi, Emagic anunţă că ediţia din acest an a Bestfest nu se va mai ţine, din motive legate de criză şi altele asemenea. Din câte spun stimaţii organizatori, recesiunea “afectează încă multe ramuri ale economiei globale”, dar e clar că nu afectează supradoza de tupeu şi lipsă de [...]
→ March 1, 2010
Nu prea sunt omul radioului. Probabil şi fiindcă îmi place să controlez ce ascult (“adică acelaşi lucru”, zic unii; şi n-au dreptate…). Totuşi, la birou ascult ProFM Rock. Are o foarte mare calitate – pune muzică pe care o pot ignora cu uşurinţă şi care nu mă scoate din sărite. Lucru pe care nu îl [...]
→ March 1, 2010
“Majesty and decay”, noul produs al celor de la Immolation, a fost pus la streaming pe MetalKult. Drept urmare, vă invit să-l ascultaţi, eventual să-mi spuneţi şi ce părere aveţi. Metal, nene, nu alta :)
AICI.
→ March 1, 2010
Trupa elveţiană a fost nevoită să anuleze turneul său norvegian, din cauza unor probleme de sănătate ale solistului Steve Lee. Steve a fost dus de urgenţă la un centru medical, acolo unde medicii au constatat că are probleme cu vocea, unele suficient de grave.
Recuperarea se va petrece după cel puţin 10 zile de pauză şi [...]