Suntem ţara în care un idol, Ovidiu Ioncu Kempes, şi-a părăsit fanii faţă de care se simţea legat ombilical pentru a merge să devină tâmplar la Antipozi.
Suntem ţara în care AG Weinberger era un fel de nimeni, până când nu a plecat de aici pentru a ajunge să cânte cu Di Meola şi să fie lăudat de BB King. Da, de BB King!
Suntem ţara care mai degrabă i-a abandonat francezilor pe Brâncuşi, Cioran şi Ionescu. Azi, francezii au un muzeu dedicat sculptorului, în timp ce pe noi ne doare în cur de lucrările lui de la Târgu-Jiu. Azi, francezii nu concep să rostească “Ionescu” şi acceptă cu greu că acesta ar avea origini româneşti.
Suntem ţara în care Herta Muller a devenit deodată ŞI româncă după ce a primit premiul Nobel pentru literatură. A fost interesantă câteva zile, până când Bote a fost “surprins” în pădure, cu Bianca (e un exemplu…).
Suntem ţara care pune ca ministru persoane departe de a fi pregătite pentru această postură, sau persoane care au mai fost miniştri şi şi-au dovedit totala incapacitate.
Suntem ţara în care jelim la ore de maximă audienţă morţi cărora nici propria lor fotografie nu ştim să le-o punem în spatele lumânării.
Mi-e scârbă de ţara asta. Mi-e şi mi se face din ce în ce mai multă scârbă.
Iar acum, vă aştept cu cărămida naţionalismului, ca să mă cac pe mine de râs. Vă rog frumos să mă întindeţi pe cruce, să-mi bateţi în vene cuiele oprobriului public, să-mi amintiţi cum m-a crescut şi educat ţara, şi să mă flegmaţi în piaţa publică după ce aţi mâncat ultimele 200 de grame de Fornetti pe care vi le permiteţi.
După ce am să încep să agonizez, am să vă rog un singur lucru înainte de lovitura finală.
Chemaţi-o pe Brigitte Bardot să-mi facă o muie cu limbă de moarte.
Pentru ţara mea, n-am să fiu vreodată altceva decât un câine care încurcă lucrurile.



Home









