Acum am stat să verific. Mai precis, am sosit pe 5 la categoria “blog de muzică”, de altfel şi cea care ne interesa în mod direct. Pentru cât de tineri suntem, pentru cât de puţin timp avem să ne ocupăm ŞI MAI serios de acest blog, pentru cele prin care am trecut, consider că o astfel de clasare este mai mult decât onorantă.
Vreau să le mulţumesc colegilor mei, celor care ne citesc, tuturor celor care ne-au votat, inclusiv celor câteva personaje care, în lipsa dorinţei de a construi, au decis că ar fi bine să distrugă.
Nu sunt sigur că ne vom auzi anul viitor, pentru că este puţin probabil să mai iau decizia de a înscrie Rock Talk la Roblogfest, dar sunt sigur că şi anul viitor blogul acesta va continua să funcţioneze.
Zi bună, tuturor.
Şi…HAIL!
PS – Era să uit. Am primit 66 de voturi, în condiţiile în care câştigătorii au primit 134, iar un blog aşa cum este DivercityCafe, clasat pe al doilea loc, s-a ales cu 85.



Home









